Săptămâna trecută am început să lucrez asupra unui nou proiect - Memoria Pieţei Universităţii. Întrebări de cercetare sunt multe, dar noi (eu şi Mirel Bănică) ne-am oprit asupra unei teme - ce a mai rămas? Cine şi ce îşi mai aduce aminte? Care este memoria Pieţei Universităţii?
Şi aici sunteţi invitaţi să vă scrieţi opiniile şi sugestiile.... s-a făcut mult pe această temă, însă niciodată o cercetare serioasă... Noi facem ceva diferit.
Am sa postez câteva imagini - priviţi, comentaţi, aduceţi-vă aminte - că doar memoria este cu totul altceva decât istoria - Ce făceaţi în acele zile din '89 şi '90???
Ce vreţi să auziţi despre Piaţa Universităţii??? Ce nu vreţi să auziţi? - fotbal? revoluţie? distracţie? concerte? mitinguri? bazar? loc de întâlnire? manifest legionar? mineri? sau..... loc memorial? cum şi unde?
2 comentarii:
Mandra sa fiu GOLAN
Aveam 6 ani cand s-a intamplat Piata Universitatii si imi amintesc si acum cu cata placere mergeam acolo. Era un ritual al familiei mele: mama venea de la serviciu la patru, ma lua de la gradinita (care era langa Piata Universitatii) si mergeam acolo unde ne intalneam cu tatal si bunicul meu, veniti si ei de la serviciu. Ne intalneam si cu alti prieteni ai parintilor mei (veniti si ei cu copiii) si asteptam sa se umple Piata. Atunci incepeau concertele si discursurile. Din pacate nu imi mai amintesc ce spuneau Ana Blandiana si altii, dar si acum stiu cantecele "golanilor". Am fost mandra cand domnul presedinte Iliescu ne-a facut "golani", mai ales ca si eu eram un "golan" ca si bunicul meu sau ca mama. Aveam si insigna care spunea lucrul asta: ca sunt "golan" si eram fericita. Eram fericita si ca eram cu oamenii apropiati mie, dar si cei din jur erau calzi si deschisi si era frumos.
La Mineriada din 13-15 nu pot spune ca am participat, dar stiu ca dupa serbarea de sfarsit de gradinita (care a avut loc pe 13 iunie) am fost sa vedem ce se intamplat in Piata. Si, bineinteles, ca nu mai era nimic din ceea ce imi aminteam. Nu erau oameni, era un autobuz inflacari si totul trecuse de la frumos si cald la derizoriu si gri si trist. Nu mai canta nimeni si lumea (atata cata mai era) era terifiata.
Asta imi amintesc eu de atunci si imi pare rau pentru cum s-a incheiat in niciun caz pentru ce a fost inainte.
Ana Mitu
da... cei care aveam atunci 4-5 ani si mai mult inca ne mai amintim, am poza cu mine cu insigna pe care scria frumos de catre tata... care nu mai este... "golanca de perspectiva", mama era "golanca inginer", tata era "golan batran"... am trait istorie si s-a uitat. memoria parintilor nu este transmisa. am certetat subiectul fiind intre timp studenta la stiinte politice, si mi-am axat cercetarile intr-acolo... trist. va pot arata o cercetare facuta pe elevii de liceu care au exact varsta revolutiei. habar n-au data la care a fost!!!!!
va stau la dispozitie cu poze inedite ale orasului si cu orice...
Barbulescu Madalina. 0722646112
Trimiteți un comentariu